Excursie finala

           Cand patrunse in buzunarul mare si intunecat, cubuletul de zahar se impotmoli brutal. Unde il aruncasera? De cand se stia calatorise in cutii frumos ambalate si ferit de umezeala, iar aici, acum? Oh! Ce intuneric! Ce mirosuri! Ce aglomeratie! Iar vecinii ii erau total necunoscuti: doua-trei capete de sfoara de diferite grosimi, un cui-si un al doilea mai mic, o hartie impaturita, destul de  murdara si tocita pe margini, un ac de siguranta, un chibrit, un patratel de plus pentru lustruit pantofii si... nu mai putu distinge nimic. Era prea intuneric. Ramase locului, cam la suprafata. Mai adia putina lumina si ceva aer curat, dar starea de bine nu dura mult. Niste degete lungi si groase incepura a cotrobai in imensitatea buzunarului, sondara pana la fund unde era  plin de scama si firimituri, se miscara atent si gasira... o scobitoare (de o culoare nedefinita) apoi degetele disparura la suprafata. Dar locul cubuletului se schimbase: era undeva intr-un colt, zdrobit intre un nasture si o pioneza!

          Cum de traia asmenea clipe?

          Stapanul buzunarului era tata a doi copii si sotul unei destoinice femei mai tanara decat el cu 13-14 ani. Nu prea inalt, rotofei, cam fara gat, si chel, era mereu preocupat s-arate bine.  Zicea ades: sa-mi crocmolesti si mie gulerul camesii ca...baiatului. Era de fapt un bonom prin definitie. Intrebat de catre consoarta ce face cu patratelul de zahar, raspunde invariabil: sa fie. Si era. 

        Era un catel amarat pe strada? Degetele coborau in labirintul buzunarului, cautau, gaseau cubuletul prin pipaire, il scotea. Nu mai era alb. Dar ce importanta are culoarea? Il freca de pantalonii lui grosi, rupea cu grija un coltisor si... fericea catelul. Plangea un copil pe strada sau intr-o curte? Stapanul mormaia ceva (de genul: parinti zbiri, sau si mai rau), scotea patratelul (care de mult nu mai era patrat) si dupa procesul "de curatire"bucuros ca pe undeva se mai zareau ceva  puncte albe, rupea o bucatica si il oferea copilului. Nedumerit copilul rasucea bucatica in mana, ce sa fie? Bomboana nu parea a fi. Acadea? Turta dulce? Ducea cu spaima bucatica la gura. Era dulce! Ce importanţă mai avea culoarea? Era bine.

     Uneori, cand doamna sufletului sau era necajita de ceva, scotea si pentru ea cubuletul fermecat. Dar stupoare. Asupra ei avea cumva efect invers. Refuzul era categoric, insotit de ceva muzica. Deceptionat punea comoara inapoi in buzunar: sa fie. Cand si ultima firimitura era folosita, pescuia alt cubulet din castronelul de pe masa. Cubuletul parcurgea acelasi traseu, cu acelasi rezultat.