Căutări înfrigurate

...acolo când n-are treabă
orice babă
este medic comunal
             (G.  Topârceanu)
        N-am de gând să trec în revistă toate metodele folosite de oameni de-a-lungul timpului în vederea îmbunătățirii sănătății sau pentru prelungirea vieții, dar voi aminti  "metode"   experimentate pe pielea mea.
        Mai intai au fost băile lui Kune. (Era o metodă recomandată de un medic care scosese și o carte în acest sens. Am citit-o spre documentare.) Pentru generația secolului XXI ar fi bine să fie reeditată pentru că învățătura ei s-a pierdut în "negura vremii." Procedura era complicată și necesita răbdare. În esență  trebuiau să fie făcute niște frecții cu un prosop aspru timp de o jumătate de oră cu apă foarte rece și procedura trebuia repetată de doua trei ori pe zi. Și asta a ținut un timp.
        Apoi s-a descoperit ..aloea! Condiții: nepărat să fie mai bătrână de trei ani. O tocai natur (frunzele) cu miere de abine. Luai picături, te ungeai cu creme în care era încorporată aloea etc. Uneori, pur și simplu, despicai frunza pe lung și o aplicai cu partea zemoasă pe rană,"face bine." Personal, aveam o întreagă crescătorie de aloe. Unde nici nu te gândeai găseai un borcănel cu un pui de aloe, să fie. Mi-amintesc că eram tare tinerică și a venit la mine un domn de vreo 80 de ani cerându-mi niște aloe. Am fost foarte decepționată că nu aveam niciuna care să aibă trei ani. Dânsul însă nu s-a descurajat. Nu-i nimic, a zis, ce-s trei ani? Trec ca un nor. Dă-mi o aloe. Și i-am dat.
Și aloea  a ținut ceva timp. După ce s-a demodat,  urgent, altceva i-a luat locul.
        Trebuia să ții în gură ulei. Da, ulei simplu, de cel comestibil, de floarea soarelui. Și era o lipsă de ulei... Când se "băga ulei  la alimentară" era o adevarată tragedie; se spărgeau geamuri, se păruiau femeile, sau se băteau bărbații. Cel mai des însă  aduceau ulei vărsat, atunci vânzătoarea cred că avea ulei și-n cap și-n pantofi, fiind o înghesuială inimaginabilă. Iar uleiul nefiind solid, se vărsa peste tot, se ieșea în pierdere, drept urmare iți dădea măsura mai goală, ca s-ajungă. Am făcut tratament cu ulei. Luai dimineața o gură bună de ulei pe care o țineai în gură, plimbând-o peste tot timp de o jumătatete de oră. Copiii erau fericiți. Nu-i mai băteam la cap. Și acest tratament trebuia făcut de trei ori pe zi. Seara se bucura și soțul de liniștea din casă. Am cunoscut o familie în care soțul a intezis soției acest tratament că.... prea e costisitor. știi cât ulei se aruncă ?!
Uleiul a trecut și urgent a apărut alt...panaceu! Petrolul.
         Lumea umbla disperată după petrol dublu rafinat. Cine avea cunoștințe sau rude la Ploiești sau Moinești era asaltat de cunoștințe. Eu aveam o prietenă la Ploiești, dar am refuzat să beau...gaz. De n-aveai cum procura de cel rafinat, luai frumos cu bidonul de la "găzărie" petrol și-l strecurai prin pâine și tot erai la modă!
        Între timp apăreau diferite curente, un fel de apendice la tratamentul propriu-zis. Pe vremea uleiului se recomandau mâncăruri foarte grase, cam o jumătate l itru de ulei la o cratiță de patru kilograme cu sarmale. Săracele sărmlăuțe, se înecau în ulei. 
        Apoi, apa a constituit se pare totdeauna o problemă. Nu trebuia să mănânci ceva "ce ar cere" apă. Apă cât mai puțină: face tensiune și inundă corpul! Îl obosește! Sau, să mănânci doar un singur fel de mâncare la masă și nu carecumva să amesteci fructe cu legume! Sau trebuia să mesteci mâncarea de 60 de ori (fie ea scăzută sau lichidă).
        Și a fost o oarecare pauză, după care a izbucnit nevoia organismului de 2-3 litri de apă pe zi. Am cunoscut o familie care a băut cate 8 litri de persoană și mi-au telefonat că nu știau de ce, nu se simt prea bine!!!!
        Ultimul tratament, cel actual e vegetarianismul total: nu carne,nu brânză, nu ouă, nu lapte, nu smâtână, nu unt. Așa numitul "vegan."
Regret că n-am să mai apuc a vedea ce va mai urma...   

La Tine

La Tine lumina n-apune
Nici unde.
La Tine urechea ascultă
Orchestra tacută.
La Tine oricine
În pumn are stele.
La Tine totu-i posibil,
Nimic imposibil,
Ce bine-i la Tine, Doamne.

La Tine doresc s-ajung în curand
Zburând.
La Tine, pe nor aşezat
Voi fi împărat.
La Tine, cu Tine, o veşnicie
Pare o...nebunie!
La Tine nu există distanţă
nici graniţă.
La Tine e timpul tot
Oprit pe loc.
Ce bine-i la Tine, Doamne.

La Tine e tinereţea noastră
Pusă în glastră.
La Tine-nfloreşte viaţa
Dimineaţa.
La Tine totu-i blândeţe
Şi frumuseţe.
Ce bine-i cu Tine, Doamne.

"La vie en rose"

            M-am trezit plină de optimism. Mă simt minunat! Afară ninge subţire, a sărăcie, cu fulgi mărunţi şi ascuţiţi care parcă te biciuie. E frig, dar n-are importanţă pentru mine. În casă e cald, deci n-am niciun motiv de nemulţumire. E bine. Eşti singur. Nu te bate nimeni la cap, nu deranjează nimeni ordinea lucrurilor din casă. Nimeni nu vrea să asculte o muzică pe care tu n-o poţi suporta. N-ai şoareci să ronţăie, nici muşte să te bâzâie. Ce-ai mai vrea? E bine. Ţiuie doar urechile,  dar cică de la ateroscleroză. Oare? Uneori te sfâşie o durere de stomac, cu care ocazie înveţi poziţia "covrig" .Ce numai yoghinii să aibă "poziţii'? E simplu. Iei nişte hapuri şi te mai linişteşti - aproape de tot. Pentru că durerile de stomac te epuizează, iar inima şi aşa a rezistat mai mult decât orice previziune medicală.

            Mai e câte un doctor curios ce-şi manifestă mirarea: mai trăieşti? Ei, dar pentru aceasta înghiţi pastile cu pumnul, "fără număr, fără număr" şi după ce trece un timp de la îngurcitare e...ok, se revine la "normal".

            Ai putea chiar să mergi dacă nu ai avea o durere de genunchi care te ţine prizonier unde poate (pe pat, pe scaun). Se cheamă că ai  "gonartroză" îţi explică medicul triumfător, că el ştie ştiinţific cum se cheamă boala ta. Tu zici doar că te dor genunchii. Nu ştii că e "gonartroză" . Vezi deci că nu în zadar a petrecut nişte ani pe băncile facultăţii: el ştie termenul! Mă întreb eu cu ce m-a ajutat că i-a zis pe nume, dacă în clipa următoare mă asigură că nu este niciun fel de leac, decât prin înlocuirea rotulei cu o articulaţie metalică. După care, uitându-se la mine evaluativ a concluzionat: "dar nu e cazul".

            În această zi e chiar frumos afară când te uiţi pe fereastră. A răsărit soarele şi totul străluceşte. Zăpada a albit  orice neorânduială aşa că şi ansamblul climatic e ok. Ce să mai pretinzi de la viaţă? Eşti mulţumit de-adevăratelea. Mai ales că şi rinichii sunt cuminţi de-o vreme. Nici nu vrei să-ţi aminteşti prin ce ai trecut cu ei. Ducă-se cu noaptea. E adevărat trebuie sa bei multă apă. Ai uitat deja ce-neseamnă senzaţia de sete. Ei şi? Bei doar apă. Nu eşti obligat să bei alcool sau benzină. Cine-i vinovat că tu ai undeva, pe traseu, o pietricică deosebită, rară, transparentă care cu greu a putut fi depistată, dar pentru care ai primit "asigurarea" că te va părăsi, de buna voie, nesilită de nimeni? Numai că până acum nu s-a îndurat să-şi părăsească locul călduţ în care conveţuieşte pe post de chiriaş supărător în ureterul tău. Dar omul se-nvaţă cu toate…

            A dispărut aproape cu desăvârşire şi acea ameţeală pe care specialiştii o numeau "sindrom vestibular" şi care te chinuise în tinereţea timpurie, prin căderi spectaculoase ori de câte ori făceai o mişcare bruscă cu capul, şi care te-a pus deseori în situaţii jenante, deoarece te agaţai de tot ce era prin preajma ta. Tot doctorii te-au asigurat că de această boală “nu se moare" dar că nici nu scapi de ea până la moarte, ci revine periodic. Acum  crizele s-au rărit din cauza medicaţiei de inimă pe care o iau. Probabil s-a îmbunătăţit circulaţia (îmi dau şi eu cu părerea). Mergeam şi pe atunci la cardiolog pentrucă simţeam că ceva nu e în regulă, dar văzându-mă aşa tânără, mă asigurau că de fapt inima mea e bolnavă "de dragoste"! Pentru aşa un diagnostic plăteam consultaţii la cabinete particulare, unde erau "specialişti"! Odată cu trecerea anilor am căpătat permisiunea dumnealor să fiu un bolnav cardiac de-adevarătelea. Ce ţi-e şi cu "specialiştii ăştia"! Încolo e bine, e foarte bine.

            Nu mai sunt decât trei luni de frig aprig, apoi o să se-ncălzească treptat. Se va ajunge la caniculă (iar ceva potrivit pentru cadiaci). Dar mai întâi vor înflori copacii. Văd de pe fereastră câţiva în fiecare an. Au să cânte păsărelele foarte devreme în pădurea din apopiere, o să pot sta cu fereastra deschisă, va fi cald.
            E bine.  Mă simt minunat.