O gara, un impegat, un accelerat si-un..."tzintarel"

Firimituri

Ce trista-i plecarea cocorilor...parca-ar zbura amintirile...Urmaresti cu ochi mijiti triunghiul viu, tremurator, ca timida batista ce flutura intr-o gara ramasa pustie. Asculti muzica aripilor si murmurul convorbirii lor, din ce in ce mai estompat. Un punct, apoi nimic... liniste..
ca la plecarea marilor iubiri, raman cuiburile, coji ale unor vieti...
parca-ar zbura crucile dintr-un cimitir, raman movilitele de pamant, la-nceput cu firave floricele, peste care cade grea lespedea uitarii... nimic, liniste.



Ai ridicat ochii sa privesti cerul? A ce miroase?
Ai coborat ochii sa privesti padurea? Ce culoare are?
Auzi talangile cum fac sa cante colinele?
Totu-i inselaciune.
Ceru-i trandafiriu-violet, tivit cu valatuci de vata in forme fantastice. o frumusete...
Padurea, vesmant multicolor invidiat de pictori, creatori de moda si femei...
Muzica talancilor un fel de pimitiv prohod....
Totu-i inselaciune.
Intr-o clipa cerul va deveni cenusiu-negru, aruncand ca un tun, bubuituri cumplite si-o urgie de apa ce va matura orice urma de poezie. Raman noroaiele...
Furtuna, chiar daca are maretie si frumusete proprie, aduce cu ea jalea copacilor care se frang, dezgolinde-se.
Unde-i mirajul culorilor? Talancile au amutit. Suna-a pustiu tacerea...
A fost sau nu a fost vreo incantare?


Ceas de taina a amurgului, in care umbra saruta pamantul. Atunci gandul sufletului se furiseaza strecurand intaia picatura de otrava: indoiala. 

Cineva, undeva, canta.
Un cantec trist si monoton, cu melodia schilodita, lipsit de orice frumusete. Un cantec ce pare ca nu se va sfarsi niciodata, aidoma multor vieti monotone...     
...