O gara, un impegat, un accelerat si-un..."tzintarel"

        Suntem in anul una mie noua sute sasezeci si patru.O gara mica si pustie, pitoreasca oarecum, la rascruci de drumuri. Pe peron, o singura familie cu trei copii marisori asteapta un personal (care va veni dupa vreo cinci ore)  ca sa coboare "valea Oltului". Sunt in concediu si au luat bilet  "circuit" ca sa cunoasca copiii tara. De plictiseala tatal scote din bagaj un joc "tzintarelul" ca sa mai distraga atentia copiilor de la monotonia timpului. Suntem deci fara telefon mobil, fara laptop, fara autoturisme. Trenul e suveran in materie de circulatie. Se joaca cam fara chef, fara entuziasm.

        Pe o alta banca sta o "duduita" singura. Pare interesata de jocul familiei. Deodata ia o hotarare eroica. Vine spre grup. Se recomanda - e profesoara si face naveta - si ar dori sa joace si ea o partida cu inginerul. Jocul a capatat deodata un alt interes. Fiecare are cate noua boabe, unul de fasole, celalalt de grauntze. Se joaca rapid. Castiga inginerul. Imediat se aseaza boabele pentru  alta partida. Grupul a devenit galagios. Iese impegatul serios dar curios: "cine face galagie-n gara sa?" Se-apropie plin de importanta. Priveste. Tace un timp, apoi da niste indemnuri mormaite pana isi face curaj si se declara competent in a da indicatii. Dar suna clopotelul. Il cheama datoria. Fuge, zaboveste si iese triumfator ''vine acceleratul". Vine acceleratul dar partida nu e gata, iar profesoara trebuie sa plece cu acceleratul. Dilema.          
        Fumegand zgomotos, plin de aburi si fum, gafaind ca un asmatic, balaurul se opreste. Oprirea? Un minut! Partida insa continua in furii. Inspirat, impegatul merge la locomotiva, vorbeste ceva cu mecanicul. Acesta zambeste, pune coatele pe fereastra - a  pauza - si se uita. Ar cobori, dar si-ar pierde din demnitate. S-a ramas la cate trei boabe. Parca-i la fotbal, care da  gol, care pierde prima boaba. Galeria e galagioasa cu vocea si picioarele. Mica tabara e deja impartita. Daca s-ar mai face si niste pariuri, mica gara ar deveni celebra. Incep sa apara la fereste chipuri pline de aplomb: "de ce se sta atat"? Se pierd intalniri, afaceri si se 'binecuvinteaza" C F R-ul. Intre timp cei de pe peron n-aud nimic, prinsi intru totul de goana celor trei boabe. Indemnuri onomatopeice pornesc de la fiecare privitor. Toti par grabiti. Si sunt. Doar acceleratul toarce a somn! Deodata, insotita de un "Ah!" general, profesoara zboara spre tren radioasa. Castigase partida. Impegatul alerga la locomotiva. Aceasta scoate un chiot prelung si...porneste.
        S-a facut liniste. O liniste mare. Impegatul isi scoate chipiul si-i sterge marginile. A transpirat saracul. Zambeste spre zari si intra in biroul lui cu telegraf. Tremura-n caldura zilei aerul in urma aceleratului. Familia s-a potolit cu fetze zambitoare. Mai au de asteptat...
         Mecanicul e singurul pe umerii caruia apasa o raspundere: trebuie sa-si scoata intarzierea.