Posibilităţi imposibile

                    Oare-i bine să fii ureche?
Să ai auzul fin în mijlocul mulţimii? Omul normal aude de obicei un murmur. O ureche extrafină va deosebi şoapte. Câte cuvinte fermecătoare pot îmbogăţi mintea pe această cale! Dar câte o pot indigna, revolta, mâhni, distruge, ascultând involuntar şoaptele mulţimii! Rămâne să meditez dacă vreau să fiu ureche.
                   
                    Vreau insă să fiu ochi
Vreau să fiu un ochi colorat verde, cu vedere clară şi o mare arie de cuprindere. Să mă uit înainte şi în acelaşi timp să văd cât mai mult lateral. Numai că ochiul e greu de mulţumit. Nu se mai satură să privească tot ce-i frumos... Ce să mai vorbim de rolul ochiului într-o conversaţie şi în general în relaţiile interumane?
N-ai fost săgetat niciodată de o privire?
Închide ochii. E singura scăpare.


                    Ai vrea sa fii inimă?
Lăsând la o parte rolul fiziologic, gândeşte-te la emoţii şi amintiri. Ai mai vrea să fii inimă? Eu nu.


                   Ce bine-i să fii minte!
Mintea n-are nevoie de picioare sa meargă, nici de paşaport la frontiere, peste oceane şi de ce nu, în cosmos!
Călătoreşti oricând şi oriunde. Pătrunzi în celă mai intime locuri. N-ai pereţi. Nici zăvoare. Dar mai ales, iţi poti făuri "castele în Spania". De ce în Spania? Ce bine-i să fii minte!