Zi de spălat rufe

         Într-o zi sună cineva la uşă. Mă uit pe vizor şi deschid. E doamna profesoară X. Înaltă, destul de suplă, cu un cap frumos aranjat, arată  "bine". Pare "cineva". E profesoară de muzică. Când zic muzică mă gândesc totdeauna la ceva armonios, paşnic, plăcut. În ansamblu doamna pare destul de  armonioasă, dacă nu te uiti la ochi. Chiar dacă sunt după nişte ochelari frumoşi, ochii sunt furioşi. Da, domnia-sa e furioasă. Pe cine altcineva decât pe soţ. E căsătorită şi are două fetiţe sub 10 ani. E deci o doamnă tânără poate puţin peste 30.  Dezbracă paltonul cu mişcări repezi şi ne instalăm în camera de zi. Mi-a adus flori! Bine că am un apartament destul de comod, cu un hol mare, pătrat plin de uşi. 
        Vorbim. Doamna are de zis ceva despre soţul domniei-sale, care-i lipsit de iniţiativă şi destul de pasiv în intimitate. Şi zice ...colorat, luându-mă din când în când drept aliată "zii şi mata tanti, n-am dreptate?" Oare are? Numai ei ştiu. Cine m-a pus pe mine să cântăresc afecţiunile sau gesturile cuiva? Şi de ce m-a ales pe mine drept judecător?

        E adevărat, ne cunoaştem de mult. Dar n-avem acea relaţie care să-i de dreptul să mă aşeze între ciocan şi nicovală. Eu îi cunosc bine soţul, mai în amănunt decât pe ea. Iar ea doreşte ca EU să intervin pe lângă el, să-l "scutur" puţin! Ce-o fi vrând să înţeleg eu prin "scuturat"? Şi timpul trece.

        Sună cineva la uşă. Mă duc, mă uit, mă scuz că nu deschid imediat, o introduc pe doamna profesoară în unul din dormitoare şi... deschid. Deschid şi intră... soacra doamnei profesoare! Îmi aduce o cutie mare de bomboane de cicolată extrafină! Mită? E o doamnă înaltă, slabă, cu o fizionomie de om amabil-slugarnic, elegantă (în sensul de lucruri scumpe pe ea). Dezbracă paltonul cu mişcări obosite şi iată-ne la sfat. 
        E copleşită de problemele "copiilor" (unul din "copii" tocmai e în dormitorul meu, deci sunt .."mărişori!") În general vorbeşte cu un ton plângăreţ. Supărarea îi afecteaza sănătatea. Vrea să intrevin  EU între "copii", să-i scutur puţin nora, şi s-o aşez pe linia de plutire, că... a început "să ia apă". Mă gândesc că doamna profesoară e mai înaltă decât mine cu vreo 20 cm, mai tânără cu vreo 15 ani, şi oricum mult mai viguroasă. Ea are doi copii, eu am trei. Deci este exclusă o confruntare tip box. Clar, n-o pot bate. Nici în argumente nu cred c-aş avea câştig de cauză. Gândim diferit. Totuşi soacra insistă, iar eu compătimesc mental împreună cu nora care sta sechestrată în dormitorul meu. Soacra nu e grabită, ci doar tristă neconvingător şi sufere public.

        În sfârşit pleacă, adresându-mi mulţumiri şi având speranţa că EU voi rezolva problemele lor!

      Iese doamna profesoară, plină de năduf, din prizioneratul temporar. N-a auzit nimic, dar domnia-sa îşi imaginează cam ce ar fi putut debita soacra pe spinarea ei, etc.  Şi ...mai trece un timp. Apoi, suna iar soneria.

       Nu e nimeni altul decat... soţul doamnei. Acum  doamna ştie lecţia. Trece urgent în dormitor, iar eu fac serviciul de gazdă.

        Şi el e înalt, suplu, blonduţ cu ochi căprui, amabil, electronist. Mi-aduce flori. Azi au dat plocoanele peste mine. Se face comod şi ne instalăm în aceeaşi cameră în care poposiseră soţia şi mama domniei-sale. E jovial,  dar... revoltat: aşa trebuie să se poarte o soţie cu soţul ei, întreabă el retoric, cu dispreţ şi fără pic de gingăşie? Cu nepăsare faţă de nevoile lui de orice fel? E sincer revoltat şi foarte supărat pe ea. Pe undeva crede că i se potriveşte rolul de june-prim care de obicei are parte de alt tratament. Mă gândesc la soţia lui sechestrată. Cam ce fel de "tratament" i-ar aplica?

        Mă simt obosit-mirată. Cică "rufele se spală în familie". De ce dar această "familie" şi-a adus rufele la mine, în apartament de bloc, când ei au ditamai casa? Probabil locuiesc împreună, dar nu sunt o familie. Am timp să cuget. Nici el nu e grăbit şi îşi tot pune obsesiv întrebarea: aşa trebuie să se poarte, când are un soţ fidel, care câştigă bine şi aduce banii în casă şi...n-arată rău?

        Răspundeţi voi, că eu am rămas fără replică.

      

.