Posibilităţi imposibile

                    Oare-i bine să fii ureche?
Să ai auzul fin în mijlocul mulţimii? Omul normal aude de obicei un murmur. O ureche extrafină va deosebi şoapte. Câte cuvinte fermecătoare pot îmbogăţi mintea pe această cale! Dar câte o pot indigna, revolta, mâhni, distruge, ascultând involuntar şoaptele mulţimii! Rămâne să meditez dacă vreau să fiu ureche.
                   
                    Vreau insă să fiu ochi
Vreau să fiu un ochi colorat verde, cu vedere clară şi o mare arie de cuprindere. Să mă uit înainte şi în acelaşi timp să văd cât mai mult lateral. Numai că ochiul e greu de mulţumit. Nu se mai satură să privească tot ce-i frumos... Ce să mai vorbim de rolul ochiului într-o conversaţie şi în general în relaţiile interumane?
N-ai fost săgetat niciodată de o privire?
Închide ochii. E singura scăpare.


                    Ai vrea sa fii inimă?
Lăsând la o parte rolul fiziologic, gândeşte-te la emoţii şi amintiri. Ai mai vrea să fii inimă? Eu nu.


                   Ce bine-i să fii minte!
Mintea n-are nevoie de picioare sa meargă, nici de paşaport la frontiere, peste oceane şi de ce nu, în cosmos!
Călătoreşti oricând şi oriunde. Pătrunzi în celă mai intime locuri. N-ai pereţi. Nici zăvoare. Dar mai ales, iţi poti făuri "castele în Spania". De ce în Spania? Ce bine-i să fii minte!    

Hai sa fim melancolici!

          Când cobori într-o cadă sa faci baie, ai pregatit temperatura apei, ai adaugat parfumul preferat, şi te cufunzi ca într-o-mbratisare. Când cobori seara din tren în gara X, simţi o îmbrăţişare parfumată cu mult mai fină decât a apei. Vine un miros.  Întorci capul. Cine miroase? Nu-i nimeni. Oare a ce miroase? Cozonac nu-i. Nici friptură. Nu miroase a băutură, sau ţigară. Dar miroase. Şi miroase plăcut. Nu-i nici miros de parfum ieftin vândut la colţ de stradă. E ceva. Ce-i domnule? Ajungi de te-nfurii. În fond, a ce miroase? 
          Întorci iar capul şi ochii întâmpină din toate părţile câte o tufa: albă, roşcată sau liliachie, cu buchete bătute sau răsfirate, dar care mai de care mai elegante. Mergi, parcă dansezi cu doamne ce au trenă, coafuri sofisticate, umeri goi, dar mai ales sunt parfumate. Şi tot mergi. Ai lăsat în urmă centrul asfaltat şi gazele de eşapament. Coteşti pe diferite străduţe, te latră câinii, e cam pustiu, iar casele sunt ca ale bunicilor dar, toate au liliac la poartă. Rasufi relaxat. Asta era. Liliacul. Poţi  întinde mâna să rupi o rămurea. Nimeni nu se supără pentru că nimeni nu te vede. E noapte. Eşti singur. Şi miroase dumnezeeşte! 
         Mergi tăcut într-o lume plină de umbre şi zumzet. Tufele de liliac stau la sfat. Şoptesc, chicotesc, şi-ţi aruncă provocator cupele cu parfum, să te-ameţească, să te îmbete. Să uiţi sau să-ţi aminteşti, să mergi sau să te-opreşti, să plângi sau să zâmbeşti, dar să nu poţi uita "nopţile liliacului".
         Nu-i cald, dar te sufoci. Nu-i frig, dar tremuri. Nu-i lună, dar visezi... Oare ce vrăjitorie ascunde parfumul liliacului de nu-l poţi uita nici dacă ai părul nins şi faţa schimonosită, iar nasul a încetat să mai simtă vreun miros.
         Ehei! Odată... într-o noapte, am coborât din tren şi... şi ce? Nimic. Nimic de povestit.

Oare ce-i?

      De cand fetele porta pantaloni ca baietii, iar baietii poarta bluze inflorat-colorate precum fetele, s-au semnalat destule buclucuri. Unul dintre ele are locatia intr-un aeroport. Mama si fiu, plecati de-acasa intr-o "aventura" in capitala, au hotarat, nici mai mult nici mai putin, sa se intoarca acasa pe calea aerului! O optiune mai putin frecventa cu ceva ani in urma. Macar sa fie "aventura" completa! Zis si facut. Acum erau in momentul in care lasasera bagajele si urma acea perchezitie corporala, cu "aparatul care suna". Pentru aceasta, la intrarea  pe poarta de plecare strajuiau doi politisti, un El si o Ea ce urmau sa-si plimbe aparatele peste corpul pasagerilor, fiecare la "genul" lui. Mama a inaintat spre politista, baiatul o urma dar nu puteai avansa decat daca erai chemat. De inaltime medie, imbracat cu blugi, bluza inflorata, plete, neavand nici un fir de barba sau mustata (si doar era in ultimul an de liceu, cand baietilor le cresc tot felul de podoabe) era frumusel? sau frumusica?              

      Cei doi politisti au inceputa sa schimbe intre ei priviri intrebatoare. Cine urma sa controleze urmatorul pasager? Era Ea sau era El? Dialogul vizual s-a  terminat cu o ridicare din umeri. Mama a-nteles si a rezumat: e baiat. A fost un fel de oftat de usurare, iar cei doi oficiali si-au recapatat autoritatea.

             ***

       Aceiasi pereche calatorea cu autobuzul dintr-o localitate in alta. Aveau mult de mers. Inainte de imbarcare baiatul a plecat la WC-ul autogarii, a platit la intrare si a inaintat spre compartimentul rezervat barbatilor, dar l-au ajuns din urma ocarile casieritei: "treci la raionul tau, fato. Ce cauti la barbati?etc, etc. Mirat baiatul s-a intors spre casierita care inainta spre el cu matura in mana.Treci la fete ti-am zis. N-auzi? Ca sunteti niste nerusinate, ca de n-as veghea eu...

      Pai de ce sa ma duc la femei raspunde El poznas-mirat? Casierita se uita la el perplexa: Cum de ce? Pai de ce-ai venit aici? Evident am o nevoie. Si-atunci de ce nu te duci unde trebuie?

      Pai unde trebuie ma duc. Vrei sa-ti dovedesc ca-s barbat? Ptiu! s-a otarat femeia facand cale-ntoarsa. Dupa care se-ntoarce victorioasa. Daca esti barbat unde ti-e barba? Ce esti scapet?   (L-am incuiat, gandi ea victorioasa). N-a crescut, raspunde el laconic. Du-te de te cata ca iaca ce incuraturi faci. Si daca-ar fi stiut, ar fi ocarat in mai multe limbi inca mult timp. Auzi, asta-i barbat? Si mirata si-a reluat locul la casa, bombanind, nefiind convinsa cine a avut dreptate.

Naivitate

         Abia mancasera de seara, avand perspectiva mai multor ore de joaca, cand au fost trimise la culcare. Erau ca doua surori, numai ca Ana  era mai mare cu sapte ani si era sora mamei ei. Cutza avea sase ani. Se profila o seara placuta, dar n-a fost sa fie asa. S-au culcat. Dimineata mama era in pat si avea un "bebe' alaturi. Tata era radios  si i-a soptit:  Asta noapte a venit barza si ti-a adus un fratior! A venit barza? Si de ce nu m-ai trezit si pe mine s-o vad asa, de-aproape? Ei, a mangaiat-o tata, il ai pe "bebe".Ce sa faca ea cu  "bebe"? ea voia barza!  Si asa au ramas cu "bebe"! 
      Au trecut saptamani si ceva luni. Fratiorul manca, dormea dar mai ales... plangea. De undeva a aparut o covatica. Mama a pus o paturica in ea, apoi baietelul si ...legana. Cine sa legene? Mama avea treaba, Ana era la scoala. Cutza treci de leagana copilul. Dar Cutza vroia sa se joace. Avea in vecini copii cu papusi, cu cerc si minge.  Dar ce folos? Cutza treci la leganat. Odata, de doua ori de "n" ori, pana-ntr-o zi. 
      Mama era la o vecina, Ana la scoala, Cutza la leganat. Si era o zi de vara numai buna de jucat. Auzea galagia copiilor, rasete. Dar "bebe" plangea fara contenire iar ea inceput sa legene din ce in ce mai cu viteza, mai repede, mai repede. Cine-a pus-o pe barza sa lase un baietel aici? De ce nu l-a lasat la tanti Valeria, ca tot e batrana, nu poate face nimic. Ar fi putut legana ea un copil iar eu sa ma joc. Si iar a leganat cu putere. Covatica s-a...rasturnat, prinzand copilul dedesupt! S-a facut liniste.
      Cutza a asteptat sa-l auda reluandu-si plansul, dar acest lucru nu s-a intamplat. Asa ca l-a abandonat cu ciuda, ''sa moara", a gandit criminal. Scapase de leganat. Si a plecat la joaca. Nu dupa mult timp, mama a venit acasa gandind fericita ca pruncul a adormit in sfarsit. S-a uitat. A vazut si intr-o clipa a inghetat. Copilul. A ridicat covatica. Intr-adevar pruncul dormea pe-o parte. Era imbujorat, dar...respira. Ce-a urmat e istorie.      

Excursie finala

           Cand patrunse in buzunarul mare si intunecat, cubuletul de zahar se impotmoli brutal. Unde il aruncasera? De cand se stia calatorise in cutii frumos ambalate si ferit de umezeala, iar aici, acum? Oh! Ce intuneric! Ce mirosuri! Ce aglomeratie! Iar vecinii ii erau total necunoscuti: doua-trei capete de sfoara de diferite grosimi, un cui-si un al doilea mai mic, o hartie impaturita, destul de  murdara si tocita pe margini, un ac de siguranta, un chibrit, un patratel de plus pentru lustruit pantofii si... nu mai putu distinge nimic. Era prea intuneric. Ramase locului, cam la suprafata. Mai adia putina lumina si ceva aer curat, dar starea de bine nu dura mult. Niste degete lungi si groase incepura a cotrobai in imensitatea buzunarului, sondara pana la fund unde era  plin de scama si firimituri, se miscara atent si gasira... o scobitoare (de o culoare nedefinita) apoi degetele disparura la suprafata. Dar locul cubuletului se schimbase: era undeva intr-un colt, zdrobit intre un nasture si o pioneza!

          Cum de traia asmenea clipe?

          Stapanul buzunarului era tata a doi copii si sotul unei destoinice femei mai tanara decat el cu 13-14 ani. Nu prea inalt, rotofei, cam fara gat, si chel, era mereu preocupat s-arate bine.  Zicea ades: sa-mi crocmolesti si mie gulerul camesii ca...baiatului. Era de fapt un bonom prin definitie. Intrebat de catre consoarta ce face cu patratelul de zahar, raspunde invariabil: sa fie. Si era. 

        Era un catel amarat pe strada? Degetele coborau in labirintul buzunarului, cautau, gaseau cubuletul prin pipaire, il scotea. Nu mai era alb. Dar ce importanta are culoarea? Il freca de pantalonii lui grosi, rupea cu grija un coltisor si... fericea catelul. Plangea un copil pe strada sau intr-o curte? Stapanul mormaia ceva (de genul: parinti zbiri, sau si mai rau), scotea patratelul (care de mult nu mai era patrat) si dupa procesul "de curatire"bucuros ca pe undeva se mai zareau ceva  puncte albe, rupea o bucatica si il oferea copilului. Nedumerit copilul rasucea bucatica in mana, ce sa fie? Bomboana nu parea a fi. Acadea? Turta dulce? Ducea cu spaima bucatica la gura. Era dulce! Ce importanţă mai avea culoarea? Era bine.

     Uneori, cand doamna sufletului sau era necajita de ceva, scotea si pentru ea cubuletul fermecat. Dar stupoare. Asupra ei avea cumva efect invers. Refuzul era categoric, insotit de ceva muzica. Deceptionat punea comoara inapoi in buzunar: sa fie. Cand si ultima firimitura era folosita, pescuia alt cubulet din castronelul de pe masa. Cubuletul parcurgea acelasi traseu, cu acelasi rezultat.

O gara, un impegat, un accelerat si-un..."tzintarel"

Firimituri

Ce trista-i plecarea cocorilor...parca-ar zbura amintirile...Urmaresti cu ochi mijiti triunghiul viu, tremurator, ca timida batista ce flutura intr-o gara ramasa pustie. Asculti muzica aripilor si murmurul convorbirii lor, din ce in ce mai estompat. Un punct, apoi nimic... liniste..
ca la plecarea marilor iubiri, raman cuiburile, coji ale unor vieti...
parca-ar zbura crucile dintr-un cimitir, raman movilitele de pamant, la-nceput cu firave floricele, peste care cade grea lespedea uitarii... nimic, liniste.



Ai ridicat ochii sa privesti cerul? A ce miroase?
Ai coborat ochii sa privesti padurea? Ce culoare are?
Auzi talangile cum fac sa cante colinele?
Totu-i inselaciune.
Ceru-i trandafiriu-violet, tivit cu valatuci de vata in forme fantastice. o frumusete...
Padurea, vesmant multicolor invidiat de pictori, creatori de moda si femei...
Muzica talancilor un fel de pimitiv prohod....
Totu-i inselaciune.
Intr-o clipa cerul va deveni cenusiu-negru, aruncand ca un tun, bubuituri cumplite si-o urgie de apa ce va matura orice urma de poezie. Raman noroaiele...
Furtuna, chiar daca are maretie si frumusete proprie, aduce cu ea jalea copacilor care se frang, dezgolinde-se.
Unde-i mirajul culorilor? Talancile au amutit. Suna-a pustiu tacerea...
A fost sau nu a fost vreo incantare?


Ceas de taina a amurgului, in care umbra saruta pamantul. Atunci gandul sufletului se furiseaza strecurand intaia picatura de otrava: indoiala. 

Cineva, undeva, canta.
Un cantec trist si monoton, cu melodia schilodita, lipsit de orice frumusete. Un cantec ce pare ca nu se va sfarsi niciodata, aidoma multor vieti monotone...     
...